Acordarea de credite în condiții avantajoase

Conform art. 86 din Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă

Pentru crearea de noi locuri de muncă prin înfiinţarea sau dezvoltarea de întreprinderi mici şi mijlocii, unităţi cooperatiste, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, precum şi activităţi independente desfăşurate de persoane fizice autorizate se pot acorda, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, credite în condiţii avantajoase.

Creditele se acordă în baza unor proiecte de fezabilitate, proporţional cu numărul de locuri de muncă ce vor fi create, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pentru investiţii, inclusiv perioada de graţie de maximum 6 luni şi, respectiv, un an pentru asigurarea producţiei, cu o dobândă de 50% din dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României.

În judeţele în care rata medie anuală a şomajului s-a situat peste rata medie anuală a şomajului pe ţară, comunicată de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, creditele se acordă în anul calendaristic următor cu o dobândă de 25% din dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României.

Beneficiază de credite, în condiţiile legii, cu dobânda de 25% din dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României şi persoanele în vârstă de până la 30 de ani, care au statut de student pentru prima dată şi urmează studiile la cursuri de zi la o instituţie de învăţământ superior de stat sau particular, autorizată sau acreditată, în condiţiile legii. Creditele se acordă studenţilor care înfiinţează sau dezvoltă, individual ori împreună cu alţi studenţi care îndeplinesc condiţiile prevăzute mai sus, întreprinderi mici şi mijlocii, unităţi cooperatiste, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale sau care desfăşoară o activitate economică în calitate de persoană fizică autorizată.

În cazul în care în perioada pentru care a fost acordat creditul intervine cesionarea sau înstrăinarea parţială ori totală, prin orice modalitate, a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute de beneficiarii de credite prevăzuţi mai sus către alte persoane decât cele din categoria menţionată, aceştia sunt obligaţi să achite o sumă egală cu diferenţa dintre dobânda prevăzută la alin. (2) şi cea prevăzută la alin. (3).

Beneficiarii de credite acordate în condiţiile legii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) să aibă cel mult 249 de angajaţi şi/sau membri cooperatori cu raporturi de muncă sau de serviciu;
b) activitatea de bază să se realizeze în producţie, servicii sau în turism;
c) pe cel puţin 60% din numărul locurilor de muncă nou-create prin înfiinţarea sau dezvoltarea de întreprinderi mici şi mijlocii ori de unităţi cooperatiste să fie încadrat personal provenind din rândul şomerilor înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă;

d) personalul încadrat în urma acordării creditelor să fie menţinut în activitate cel puţin 3 ani;

e) locurile de muncă avute în vedere la acordarea de credite să nu fie locurile de muncă vacante, rezultate în urma încetării raporturilor de muncă a unor angajaţi în ultimele 12 luni premergătoare încheierii contractului de creditare.

Şomerii care se obligă să înfiinţeze întreprinderi mici şi mijlocii, unităţi cooperatiste, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale sau care desfăşoară o activitate economică în calitate de persoane fizice autorizate au prioritate la obţinerea creditelor în condiţii avantajoase.

Pentru crearea de noi locuri de muncă pentru şomeri, se pot acorda, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de la capitolul “Împrumuturi”, fonduri nerambursabile.
Fondurile nerambursabile se acordă în baza unor proiecte de fezabilitate, proporţional cu numărul de locuri de muncă ce vor fi create.

Fondurile prevăzute se acordă pentru înfiinţarea sau dezvoltarea de întreprinderi mici şi mijlocii, unităţi cooperatiste, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, precum şi activităţi desfăşurate de persoane fizice autorizate, care îşi desfăşoară activitatea în localităţi confruntate cu fenomene de sărăcie şi excluziune socială din cauza nivelului ridicat al şomajului. Localităţile în care se vor acorda fondurile  nerambursabile precum şi sumele ce vor fi alocate fiecărei localităţi se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în limitele stabilite prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Fondurile nerambursabile se acordă întreprinderilor mici şi mijlocii şi unităţilor cooperatiste, cu condiţia ca, pe toate locurile de muncă nou-create, să încadreze în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri pe care să îi menţină în activitate cel puţin 4 ani, întreprinderilor individuale şi întreprinderilor familiale înfiinţate de şomeri, precum şi şomerilor care au dobândit calitatea de persoane fizice autorizate să desfăşoare, în mod independent, o activitate economică.

Pentru acordarea creditelor în condiţii avantajoase sau a fondurilor nerambursabile prevăzute la art. 86^1, contribuţia beneficiarului trebuie să fie de cel puţin 25% din valoarea proiectului de fezabilitate depus.

Creditele în condiţii avantajoase şi fondurile nerambursabile se acordă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, cu respectarea reglementărilor aplicabile în domeniul ajutorului de minimis.

Beneficiarii de credite acordate în condiţiile art. 86 sau de fonduri nerambursabile acordate în condiţiile art. 86^1 au obligaţia de a menţine locurile de muncă nou create pentru o perioadă minimă de 5 ani.